Ozonoterapie. Terapii oxidative

Terapia cu ozon, sau ozonoterapia, reprezintă o formă de tratament utilizată de mai bine de un secol, în vederea creșterii gradului de oxigenare a țesuturilor. Principalele efecte ale terapiei sunt cele de ameliorare a metabolismului, detoxifiere, stimulare a funcției imunitare și a mecanismelor reparatorii din organism.

Ozonul a fost descoperit în 1840 de către chimistul german Christian Friedrich Schonbein. De peste 150 de ani, în toată lumea ozonul este folosit în scop curativ și paliativ.

În anul 1904, serviciul public de sănătate din SUA a aprobat publicarea unui manual de utilizare a apei și uleiului de măsline ozonate. În 1930, Journal of The American Medical Association a publicat un articol intitulat ”Utilizarea terapeutică a oxigenului în tromboza coronariană”. În 1931, medicul german Otto Warburg câștigă premiul Nobel pentru descoperirile sale în oncologie: demonstrează că apariția cancerului este condiționată aproape în totalitate de lipsa oxigenării adecvate a celulelor. Mai exact, scăderea cu 60% a aportului de oxigen determină apariția primelor celule canceroase. Acest lucru are loc prin acumularea de substanțe toxice înăuntrul și în jurul celulei, acumulare ce blochează și deteriorează procesele de respirație celulară. Cercetările inițiale ale dr. Warburg au fost confirmate de-a lungul timpului, demonstrându-se că deficitul și acumularea ulterioară de toxine reprezintă cauza principală a bolilor degenerative, inclusiv a cancerului.

În literatura medicală din Germania, în ultimii 5 ani, au fost înregistrate peste 3000 de referințe, a câtorva milioane de aplicații, ce arată eficiența și siguranța administrării ozonului la pacienții diagnosticați cu diferite maladii. Asociația Internațională a Ozonului, împreună cu producătorii de tehnică medicală utilizată în ozonoterapie, raportează că, doar în Europa, există peste 7000 de medici care, de mai bine de 40 de ani, folosesc această formă de terapie.

Ozonoterapia reprezintă îmbogățirea sângelui și, implicit, a celulelor cu un amestec de oxigen și ozon (O₂/O₃).

Celulele roșii din sânge transportă oxigenul de la plămâni, prin capilare, către celule. Diametru capilarelor poate fi mai mic decât al celulelor roșii, flexibilitatea lor fiind, prin urmare, o caracteristică vitală. Ozonoterapia îmbunătățește flexibilitatea hematiilor, ameliorând astfel fluxul sangvin și cantitatea de oxigen care ajunge la celule.

De asemenea, terapia cu ozon stimulează producția de 2,3-DGP a celulelor roșii. Această moleculă permite hematiilor să elibereze oxigenul în celulele, sinteza ei fiind direct legată de volumul de oxigen direcționat către celule.

Un alt efect al terapiei cu ozon este stimularea funcției mitocondriale. Mitocondriile sunt organite celulare specializate în producerea energiei de care o celulă are nevoie pentru a funcționa. Cu cât este produsă mai multă energie, cu atât crește capacitatea oricărei celule din organism de a se regenera și de a se menține în parametrii normali de funcționare.

Cercetători precum Velio Bocci, în Italia, și Silvia Menendez, în Cuba, au demonstrat că ozonul modulează și activitatea sistemului imunitar. Mai exact, în locurile din organism în care apar în exces procese inflamatorii, ozonul scade intensitatea procesului inflamator, promovând vindecarea țesuturilor respective. Așadar, efectul ozonului asupra sistemului imunitar este de echilibrare. Inflamația este necesară în lupta organismului cu patogenii și toxinele, dar când nu este menținută sub control, ea devine nocivă pentru acesta. În cazul articulațiilor, de exemplu, modularea proceselor inflamatorii prin intermediul ozonului poate conduce la rezultate imediate.

Ozonul medical este obținut cu ajutorul unui dispozitiv medical în care impulsuri electrice desfac oxigenul în atomi, cu formarea unui amestec de ozon și oxigen, în concentrația dorită. Se folosesc doar generatoare medicale standardizate, ce produc ozon cu ajutorul oxigenului medicinal. Ozonul medical este întotdeauna alcătuit dintr-un amestec de ozon pur și oxigen pur (0,05% - max. 5%). Generatoarele de ozon sunt fabricate din oțel inoxidabil, sticlă sau Teflon. În generarea ozonului nu se folosește aer normal deoarece se formează dioxid de azot toxic (N₂O₂). Ozonoterapia este realizată doar de către personal medical specializat.

Autohemoterapia majoră este una din cele mai utilizate și mai eficiente metode de administrare a ozonului. Procesul implică prelevarea, în recipiente sterile speciale, a 50 – 150 mL sânge din vena cubitală a pacientului. O dată colectat, ozonul este injectat în recipient și amestecat cu sângele, agitându-se ușor. Apoi sângele ozonat este reperfuzat pacientului, întreaga procedură durând aproximativ 30 – 40 de minute.

Alte proceduri utilizate în ozonoterapie sunt: autohemoterapia minoră (cu ozonarea a 10 – 15 mL sânge, urmată de reinjectare intramusculară), injectarea directă în tumoră (ozonopunctură), insuflațiile rectale, infiltrații cutanate, infiltrații intraarticulare, administrare topică a uleiului sau cremelor ozonate.

Terapia este alcătuită din 10 sesiuni, în funcție de patologie, putându-se repeta de 2 sau 3 ori (20-30 sesiuni).

Ozonul este utilizat în tratamentul următoarelor afecțiuni: 

Câteva din beneficiile terapiei cu ozon explicate prin prisma mecanismelor de acțiune ale ozonului și metaboliților săi o dată ajunși în organism:

Distrugerea bacteriilor, virusurilor, fungilor, protozoarelor. Cercetările au demonstrat că ozonul elimină microorganismele prin distrugerea membranelor sau capsulelor exterioare ale acestora. În plus, spre deosebire de celulele umane care dețin enzime ce pot reface ADN-ul afectat, microorganismele patogene nu au aceasta capacitate protectoare; aceasta este o altă strategie prin care ozonul acționează selectiv asupra patogenilor întâlniți în organism, fără a afecta celulele sănătoase. Tratamentele repetate cu ozon sunt necesare deoarece anumite forme de virusuri și fungi sunt mai susceptibile la efectul ozonului în diferitele faze ale dezvoltării lor. Există microorganisme cu o rezistență mai mare decât altele, fiind, prin urmare, necesar un tratament mai îndelungat. Virusurile care conțin mai multe lipide în capsula externă sunt mult mai susceptibile acțiunii ozonului: herpes, oreion, rujeolă, gripă, rabie, HIV, virusul Epstein Barr, virusul Coxsackie, citomegalovirus. Studii in vitro au demonstrat capacitatea ozonului de a inactiva complet virusul HIV, concentrația utilizată în exeperimente neavând efecte citotoxice asupra celulelor sănătoase. Analizele ulterioare au indicat că această inactivare se datorează capacității ozonului de a reduce sinteza proteinei p24, esențială în menținerea integrității virusului.

Stimularea metabolismului bazal. Ozonul determină creșterea metabolismului celulelor roșii din sânge, prin creșterea producției moleculei 2,3-DPG, moleculă ce este implicată direct în transferul oxigenului de pe hematii, la toate țesuturile din corp. De asemenea, ozonul crește producția de ATP (energie) celular, prin stimularea carboxilării oxidative a piruvatului, și stimulează producția de enzime cu rol în apărare și eliminarea radicalilor liberi. În plus, este activată și producția de molecule cu rol protector antioxidant (glutation peroxidază, catalază, superoxid dismutază).

Formarea de peroxizi. Atunci când ozonul este introdus în organism, el este metabolizat, cu formare de compuși denumiți peroxizi. Aceștia au efecte benefice deoarece sunt ”atrași” spre celulele slăbite sau nesănătoase, reacționând cu lipidele din membranele lor celulare. Prin interacțiunea cu acizii grași nesaturați ai bistratului lipidic, ozonul formează hidroperoxizi. Enzimele din membranele celulare sănătoase, intacte, previn penetrarea intracelulară a acestor peroxizi. Astfel, peroxizii atacă selectiv celulele care conțin paraziți, virusuri etc., celule care sunt slăbite de toxine sau celule anormale, canceroase.

Îmbunătățirea circulației sangvine. Atunci când, la nivelul capilarelor, hematiile nu mai circulă normal, aglomerându-se și împiedicând fluxul obișnuit al sângelui, cantitatea de oxigen ce ajunge la celule este diminuată. Ozonul reduce sau elimină aceste aglomerări ale hematiilor, restaurând flexibilitatea lor și astfel, ameliorând vâscozitatea sângelui și facilitând traversarea ușoară a capilarelor, urmată de creșterea oxigenării tisulare.

Oxidarea plăcilor arteriale. Ozonul produce prostaciclină, un vasodilatator al arterelor, ce scade riscul infarctului de miocard.

Activarea sistemului imunitar. Administrarea ozonului medical determină creșterea producției de interferon și interleukine, care, la rândul lor, declanșează o întreagă cascadă de reacții imunologice. Rezultatele unui un studiu in vitro au demonstrat eficiența ozonului în reducerea concentrațiilor de Acinetobacter baumannii, Clostridium difficile și de Staphylococcus aureus meticilino-rezistent (MRSA), validând utilizarea lui cel puțin ca și dezinfectant.

Influența în infecții cronice. Ozonul a fost utilizat cu succes în tratamentul bolii Lyme, hepatita C, hepatita B, infecții cu Herpes simplex.

Influența în tulburări autoimune. Ozonul a arătat eficiență în ameliorarea simptomelor unor maladii precum sleroză multiplă, lupus, oboseală cronică, sclerodermă, artrită reumatoidă.

Efectarea acțiunii medicamentelor. Efectele tratamentelor medicamentoase administrate concomitent terapiei cu ozon sunt potențate. În plus, în cazul chimioterapiei, ozonul reduce intensitatea și incidența efectelor adverse.

Ozonoterapia poate fi aplicată cu succes în tratamentul oricărui sindrom dureros.

Ozonul afectează și inhibă metabolismul celulelor canceroase, oxidând stratul lipidic exterior al membranei celulare și realizând liza acestuia. Conform datelor publicate de Societatea Americană de Oncologie, rata decesului pacienților în ultimul stadiu de cancer nu a scăzut din 1950, când chimioterapia era rar utilizată, până în prezent, realitate ce arată că, în multe din cazurile avansate de cancer, această terapie este puțin eficientă. Cancerul este o boală complexă, ce necesită o abordare integrativă, holistică. Utilizarea oxigenului de către celule și funcția imunitară trebuie să fie maxime pentru ca organismul să lupte cu boala. Terapia cu ozon, ca parte dintr-un tratament oncologic integrativ, crește oxigenarea tisulară și stimulează acțiunile sistemului imunitar, îmbunătățind viabilitatea celulară.

În cazul diferitelor forme de cancer, pe lângă creșterea concentrației oxigenului la nivel celular, ozonul stimulează și funcția mitocondriilor, știut fiind faptul că afectarea bunei funcționări a acestor organite celulare reprezintă un factor-cheie în apariția acestei patologii.

Țesutul tumoral este caracterizat de hipoxie și acidoză, stări ce determină activarea oncogenei KRAS, cu creșterea transcripției HIF1A și, ulterior, a producției enzimelor glicolitice (hexokinaze, aldolaze, fosfofructokinaze, lactat dehidrogenază). Activitatea tuturor acestor enzime conduce la o accelerare a fluxului glicolitic și a fermentației lactice, procese ce mențin mediul hipoxic acid al tumorii. În plus, HIF1A determină și transcripția unor factori angiogenici, cu proliferarea celulelor endoteliale și a noi vase de sânge. Studii recente (2014, 2016) au demonstrat că HIF1A are rol în creșterea rezistenței tumorii la chimio- și radioterapie. Cercetările au arătat că hiperoxigenarea țesutului tumoral determină în mod direct inhibarea HIF1A, factor a cărui valoare este crescută în majoritatea formelor de cancer. În plus, ozonul poate induce sinteza diferitelor clase de citokine proinflamatoare, ce vor activa, la rândul lor, macrofagele declanșând, astfel, o reacție amplă a sistemului imunitar. Prin urmare, ozonoterapia poate îmbunătăți activitatea antitumorală a limfocitelor T și a celulelor natural killer (NK). Prin inhibarea acțiunii factorului HIF1A, hiperoxia indusă de ozon crește efectul chimioterapiei, cu reducerea rezistenței tumorale la tratament, și îmbunătățește proprietățile hemoreologice, facilitând accesul medicamentelor la nivelul centrului tumoral hipoxic. Aceste două acțiuni determină și o scădere a dozelor de chimioterapice administrate, cu o reducere a toxicității și a efectelor secundare aferente: scăderea efectelor cardiace ale administrării de doxorubicină, reducerea ratei infecțiilor, prin stimularea funcției imunitare, creșterea concentrației hemoglobinei, cu scăderea senzației de oboseală, reducerea incidenței amețelilor și a vărsăturilor cauzate de chimioterapie. Administrarea, concomitent cu chimioterapia, a ozonului reduce cu ¼, până la ¾, cantitatea de medicamente administrată. De asemenea, în cazul terapiilor de chelatare, este potențat efectul acestora, lucru ce are un impact pozitiv și asupra stării mintale a pacienților.

Prin urmare, în cazul cancerului, reinversarea proceselor inductoare ale hipoxiei locale are un efect de stopare a creșterii țesutului tumoral.

Efectul ozonului asupra celulelor canceroase, hipoxice, este unul specific. El ”atacă” celulele anormale, nesănătoase, ce se divid haotic, identificându-le în funcție de absența anumitor proteine membranare. Astfel, ozonul distruge selectiv celulele canceroase, neinterferând cu activitatea celulelor normale, precum în terapiile anticanceroase clasice, în cazul cărora nu există o diferențiere între tipurile de celule distruse.

Un studiu clinic realizat în Spania, în 2015, arată că ozonoterapia este eficientă în reducerea efectelor secundare cauzate de radioterapie la pacienții cu cancer de prostată, fără a determina efecte secundare la administrare.

Rezultatele unui alt studiu clinic realizat în Rusia, în 2017, pe 100 de pacienți cu forme de cancer uterin și endometrial, au arătat că această terapie crește funcția antitumorală a sistemului imunitar, prin scăderea valorilor unor markeri imunitari precum, CD8+, CD20+, CD95+, sCD38, sCD50, sHLA-DR (p<0.05).

În cazul limfedemului secundar, studiile clinice au arătat că ozonoterapia reduce semnificativ (p<0.05) tumefierea zonei afectate și îmbunătățește circulația limfatică la pacientele diagnosticate cu cancer la sân.

Ozonoterapia reprezintă o metodă caracterizată de lipsa, aproape în totalitate, a efectelor adverse, fiind folosită complementar tratamentelor medicale standardizate. Anterior începerii tratamentului trebuie realizate analizele de bază ale sângelui, precum cele de coagulare.

Utilizarea ozonului, în conformitate cu standardele medicale impuse, este absolut sigură și fără efecte secundare. O analiză realizată în Germania în rândul medicilor și practicienilor autorizați în utilizarea terapeutică a ozonului a arătat că, pentru 5.579.238 de tratamente realizate pentru 384.775 pacienți, a fost înregistrată o rată de 0,0007% de efecte secundare, ele fiind minore și nepunând în pericol viața pacienților.

Acțiune selectivă. Cercetările au arătat că ozonul nu acționează asupra celulelor sănătoase din organism, deosebindu-le în funcție de încărcătura electrică specifică și a barierei enzimatice membranare puternice. De aceea, ozonoterapia mai este numită și ”terapia țintită” – ozonul identifică și distruge doar celulele bolnave. De exemplu, complicațiile asociate diabetului sunt atribuite stării de stres oxidativ prezente în corp. Studiile au demonstrat că ozonul activează sistemele antioxidante din organism, ajutând la scăderea glicemiei și a nivelului radicalilor liberi. În plus, prin normalizarea concentrației peroxidului organic, ca urmare a stimulării activității superoxid dismutazei, ozonul reduce și previne instalarea stresului oxidativ.

Principalul efect advers pe care ozonul îl imprimă este ”efectul Herxheimer”. Acesta poate apărea atunci când, în urma administrării, în organism are loc o reacție de detoxifiere puternică. Membranele organismelor patogene distruse eliberează endotoxine, ”validând”, astfel, eficiența tratamentului. Simptomele efectului Herxheimer sunt asemănătoare celor întâlnite în cazul gripei (dureri ale articulațiilor, transpirație, amețeli, vomă), ele fiind un indicator al reacției patogenilor cu care ozonul se luptă în corp. Această reacție poate dura de la câteva ora, la câteva săptămâni. O dată cu eliminarea patogenilor din organism, aceste simptome dispar.