Terapia cu prietenie

Efectele izolării sociale asupra sănătății

Prietenia și interacțiunile sociale autentice reprezintă o condiție sine qua non pentru calitatea vieții și sănătății noastre. Cu cât ești mai strâns integrat într-un grup de prieteni, cu atât este mai puțin probabil să te îmbolnăvești. Cu cât este mai mare capitalul tău social, cu atât mai repede te recuperezi după o boală și vei trăi mai mult. Studii științifice recente confirmă că, într-adevăr, lipsa cercului de prieteni și mai ales izolarea socială afectează sistemul imunitar și sistemul cardiovascular, perturbând organismul pe trei niveluri – fiziologic, psihologic și comportamental – și crescând factorii tradiționali de risc, inclusiv riscul de boli cardiovasculare.

Într-o sinteză sistematică a studiilor despre efectele prieteniei și legăturilor sociale asupra sănătății, intitulat „Anatomia prieteniei”[1], Robin Dunbar, Profesor la Departamentul de Psihologie Experimentală al Universității din Oxford, face o afirmație surprinzătoare: „Prietenia este cel mai important factor care ne influențează fericirea, starea mentală de bine, sănătatea fizică și chiar riscul de mortalitate”. De altfel, nu este nevoie de studii științifice pentru a înțelege cât este de importantă prietenia autentică în viața noastră. O putem constata fiecare. Prietenii ne oferă sprijin moral și emoțional, protecție împotriva amenințărilor externe și stresului social, fără a mai menționa ajutorul practic și economic atunci când suntem la ananghie. Ceea ce conștientizăm însă mai puțin este efectul benefic al prieteniei asupra stării noastre generale de sănătate.

Și aceasta se explică prin faptul că omul este o ființă socială, iar interacțiunea socială este esențială pentru starea lui de bine, psihică și fizică. Condițiile de viață ale civilizației moderne îi reduc însă interacțiunile nemijlocite cu aproapele și îl împing către o adâncire a alienării și însingurării, fenomen exacerbat în ultimul an de restricțiile impuse de pandemia de COVID-19. Umanitatea nu a mai experimentat până acum izolarea socială la o scară atât de largă[2]. Această întrerupere a interacțiunilor dintre oameni poate declanșa răspunsuri psihologice și neuroendocrine care ar putea duce la creșterea incidenței unor boli, la morbiditate și mortalitate crescute[3]. Pe de altă parte, persoanele cu relații sociale puternice au o rată de supraviețuire cu 50% mai mare decât persoanele izolate[4]. Criza pandemică ne obligă să evaluăm corect măsurile restrictive luate în ultimul an, dar și, mai general, prețul izolării sociale pe care îl plătim pentru comoditățile societății tehnologice.  

Care sunt acele interacțiuni sociale și prietenii cu adevărat benefice pentru starea noastră generală de bine? Același Prof. Rubin Dunbar definește prietenul ca fiind persoana cu care ne împărtășim viața altfel decât într-o interacțiune întâmplătoare cu un străin. În prietenie investim timp pentru a menține relația și ne simțim legați sufletește unii de alții. Astfel, prietenia joacă un rol esențial pentru echilibrul nostru emoțional, în comparație cu relațiile fără implicație emoțională, strict formale, întâmplătoare, profesionale sau de afaceri. Interesant este că Prof. Dunbar îi include în categoria „prieteni” pe Dumnezeu, sfinții sau chiar personaje din cărțile pe care le citim.

O adevărată relație de prietenie se definește prin familiaritate emoțională, este de durată, presupune atenția acordată celuilalt și o dorință constantă de a-i fi în preajmă. O altă trăsătură esențială a prieteniei este încrederea, care este suportul oricărui act de prietenie, de la felul în care interacționăm unul cu altul („Am încredere că nu mă vei lovi sub centură”), la dorința de a ajuta și a fi ajutat („Am încredere că mă pot baza pe tine”), la discreție („Am încredere că nu-mi vei trăda secretele”) și până la afaceri, de pildă („Am încredere că nu-mi vei vinde produse sub standard”). Pe de altă parte, un stil de atașament oportunist și neloial nu va crea niciodată relații de prietenie autentice, deci nici nu va conduce la efectele neurobiologice benefice menționate.

Prietenia și sistemul imunitar

Concret, interacțiunile cu cei dragi ne cresc nivelurile de endorfină în diverse moduri: prin strângerea mâinii, îmbrățișări, râsete, cântat și, în general, prin faptul că ne simțim bine unii cu alții, chiar fericiți. De altfel, endorfinele sunt cunoscute și ca „hormonii fericirii” și joacă un rol esențial în funcționarea optimă a sistemului nostru imunitar[5], reduc intensitatea durerii și anxietatea, au rol benefic în procesul de învățare și în adaptarea la lumină și întuneric.

Pe de altă parte, cercetările[6] arată că persoanele care nu au prieteni și suferă de singurătate prezintă un răspuns slab al sistemului imunitar, față de cele înconjurate de cei dragi. Alți cercetători[7], analizând datele proiectului „Framingham Heart Study”, au relevat faptul că persoanele cu mai puține contacte sociale au concentrații crescute de fibrinogen seric față de cele care se bucură de multe contacte sociale. Fibrinogenul joacă un rol important în coagularea sângelui atunci când un vas de sânge este lezat, facilitând vindecarea rănilor și regenerarea țesuturilor, ceea ce înseamnă că o concentrație mare de fibrinogen în sânge indică o stare de sănătate precară.

Sarkar, D.K. și colab.[8] au constatat că legăturile sociale stimulează eliberarea celulelor Natural Killer, a căror funcție principală este distrugerea bacteriilor și virusurilor dăunătoare. De asemenea, oamenii mai integrați social au biomarkeri mai bine adaptați pentru funcția fiziologică, fapt indicat de tensiunea arterială sistolică mai mică, indicele de masă corporală mai scăzut și nivelurile mai reduse de proteină C-reactivă, acesta din urmă fiind un alt răspuns molecular la inflamație[9].

În ce privește îmbolnăvirea de cancer, un număr tot mai mare de studii au investigat asocierea dintre tulburările emoționale și progresia acestuia[10]. Izolarea socială poate influența progresia cancerului prin modificarea expresiei genelor[11], a angiogenezei tumorale[12], a comportamentului[13], a neuroendocrinelor[14]și a răspunsurilor imune[15]. În modelele preclinice de cancer de sân[16]și de ficat[17], izolarea socială accelerează creșterea tumorii. Procesul este determinat de stresul psihologic care declanșează secreția de noradrenalină (norepinefrina), care stimulează celulele tumorale să producă enzime proteolitice (MMP-2 și MMP-9) ce descompun țesutul din jurul celulelor tumorale și le permit acestora să se miște mai ușor, conducând în final la metastază.

Prietenia și sistemul

cardiovascular

Interacțiunea socială se află într-o relație de „doză-răspuns” cu sănătatea cardiovasculară la adulții tineri. Cu cât este mai mare numărul de ocazii în care participanții s-au simțit iubiți, dezvoltând legături emoționale sănătoase și consistente (în copilărie, în adolescență sau la vârsta adultă), cu atât mai mic va fi numărul riscurilor cardiovasculare (indicele de masă corporală, presiunea arterială sistolică, nivelurile de colesterol HDL, concentrația glicată a hemoglobinei, consumul maxim de oxigen). De asemenea, într-un eșantion de adulți de vârstă mijlocie, prietenia a fost asociată cu o tensiune arterială echilibrată, în timp ce persistența singurătății accelerează rata creșterii presiunii sanguine, pe o perioadă de urmărire de patru ani.

O meta-analiză realizată de Holt-Lunstad, J. și colab.[18]evaluează 148 de studii epidemiologice (pe un total de aproximativ 300.000 de persoane), pentru a identifica factorii comuni care influențează mortalitatea. În cazul decesului cauzat de boli cardiovasculare, factorii cu cel mai mare impact au fost 1) frecvența sprijinului social din partea celorlalți, și 2) integrarea socială. În schimb, acei factori care, de regulă, ne preocupă cel mai mult (obezitatea, dieta, consumul de alcool, exercițiile fizice, tratamentele medicamentoase prescrise și poluarea), nici ei de neglijat, au avut un impact mult mai mic asupra ratelor de supraviețuire. În plus, analizând șaptezeci de studii privind longevitatea la vârstnici, cu monitorizarea a 3,5 milioane de persoane pe o perioadă medie de 7 ani[19], autorii au constatat că izolarea socială și sentimentul de singurătate au crescut rata mortalității cu aproximativ 30%.

Prietenia și sănătatea mentală

Lipsa unor relații de prietenie autentică și sentimentul singurătății au fost asociate cu tulburări de personalitate și psihoze, sinucidere, performanță cognitivă scăzută și declin cognitiv, risc crescut de Alzheimer și creșterea simptomelor depresive. Legătura cauzală dintre singurătate și depresie pare a fi reciprocă, dar analizele mai recente au arătat că singurătatea este un predictor al creșterii simptomelor depresive pe intervale de un an. Nu numai că intensifică simptomele depresive, ci mărește și stresul perceput, teama de evaluare negativă, anxietatea și furia, diminuând în același timp optimismul și stima de sine. O consecință deosebit de gravă a sentimentului de izolare socială este declinul cognitiv și demența, singurătatea fiind considerată un precursor al declinului cognitiv.

Izolarea socială poate avea efecte omniprezente asupra conectivității creierului. Dacă izolarea socială apare în copilărie sau tinerețe (o stare care ar da naștere la sentimente de singurătate la om), funcția neuronală și plasticitatea sunt modificate[20]. Astfel, episoadele de izolare socială pot modifica iremediabil funcția cortexului prefrontal (parte a creierului esențială în gestionarea relațiilor sociale), precum și mielinizarea axonului său (stabilirea tecilor grase în jurul neuronilor care le permit să transmită semnale mai rapid și mai eficient).

Prietenia și longevitatea

Așa cum reiese din cele de mai sus, izolarea socială este un predictor semnificativ al morbidității și mortalității. Semnificativă în acest sens este o analiză longitudinală pe 6.500 de bărbați și femei în vârstă de cincizeci de ani[21], a cărei concluzie a fost că izolarea socială crește riscul decesului în următorul deceniu cu aproximativ 25%. În plus, efectele singurătății acumulate de-a lungul timpului par să accelereze și procesul de îmbătrânire fiziologică[22].

Efectele acumulării singurătății sunt evidente și într-un studiu al mortalității derulat în cadrul proiectului „Health and Retirement Study” (Studiul despre Sănătate și Pensionare) al Universității din Michigan. Astfel, pe o perioadă de urmărire de 4 ani, mortalitatea provocată de tot felul de cauze a fost anticipată de sentimentul de singurătate, probabilitatea fiind mai mare în cazul singurătății cronice decât în cel al singurătății situaționale. Sugisawa și colab.[23]au constatat un efect semnificativ al singurătății asupra mortalității pe o perioadă de 3 ani, iar acest efect a fost explicat fie prin efecte neurobiologice directe, care au condus la boli cronice, fie indirect, printr-un comportament neglijent în întreținerea generală a sănătății.

Efecte contrare se pot constata însă în comunitățile care au o adevărată cultură a prieteniei, încrederii și compasiunii. Relevante în acest sens sunt descrierile societăților din așa-numitele „zone albastre” ale longevității (insula Sardinia din Italia, insula Ikaria din Grecia, insulele Okinawa din Japonia, orașul Loma Linda din California și Peninsula Nicoya din Costa Rica) unde vârste de o sută și mai bine de ani nu sunt ceva neobișnuit. Ce au în comun toate aceste „zone albastre”? Un mod de viață simplificat, cel mai adesea departe de multiplele facilități ale societății de consum, o dietă sănătoasă, bazată pe alimente produse local, de cele mai multe ori în propria gospodărie, munci fizice desfășurate în mod firesc pentru nevoile zilnice și, cel mai important, o puternică integrare socială, dublată de o rutină religioasă consecventă[24]. Aici vecinii se vizitează zilnic, își sar în ajutor unii altora, au încredere unii în alții la scara mai largă a societății, în așa măsură încât nu mai iau măsuri împotriva hoților (Ikaria), le place să-și împărtășească noutățile zilnic la o cafea sau la un pahar de vin bun.

Foamea și setea socială

Astfel, comuniunea și comunicarea cu cel de lângă noi, împărtășirea dragostei și compasiunii sunt nevoi vitale ale omului, atât pentru cel ce primește, cât și pentru cel ce dăruiește. Studii de ultimă oră pun în evidență faptul că există mecanisme neurobiologice destinate menținerii omului în interacțiune socială, așa cum există mecanisme care ne asigură consumul necesar de alimente și lichide, repausul și somnul, esențiale pentru supraviețuirea noastră. Gillian A. Matthews, o cercetătoare de la Departamentul de Științe Cognitive și ale Creierului al Universității din Massachusetts, afirmă că interacțiunea socială nu are loc doar pentru a ne simți bine și a ne distra, ci este o nevoie fundamentală, pe care creierul nostru este programat să o satisfacă. „Fără un nivel complet de interacțiune socială, se reduce rata de supraviețuire la multe specii”, susține ea, făcând trimitere la studii experimentale pe albine, furnici, șoareci și șobolani[25]. Cu atât mai mult lucrul acesta este valabil pentru om.

Un alt cercetător în Neuroștiințe de la același departament din Massachusetts, Livia Tomova, specializată pe interdependența dintre relațiile sociale și starea generală de sănătate, a realizat un studiu experimental[26], împreună cu o echipă de colaboratori, în care a constatat că organismul reacționează la nevoia de interacțiune socială, așa cum reacționează la foame și sete. Studiul demonstrează astfel că omul nu este conceput să fie privat pe termen lung de aceste nevoi vitale. 

Revenind la constatările Profesorului Dunbar, într-adevăr, prietenia autentică și o viață de familie sănătoasă reprezintă „cel mai important factor benefic care ne influențează sănătatea și starea de bine”. Cu toate acestea, susține el, nu este ușor să creezi și să menții astfel de relații autentice. „Prietenia este costisitoare, atât pe plan cognitiv, cât și ca timp care trebuie investit”, însă merită din plin, pentru că ne poate feri de o mulțime de probleme de sănătate și chiar de moartea înainte de vreme. Astfel, dovezile științifice apărute în diverse discipline demonstrează ceea ce intuiam deja cu toții: că singurătatea poate fi o puternică amenințare pentru supraviețuire și longevitate, în timp ce prietenia, compasiunea și dragostea pot fi tămăduitoare și chiar salvatoare.

Ana Gheorghiu