Lumina ca medicament (I)

Efectele terapeutice ale expunerii la soare

Cu cât ne îndepărtăm mai mult de un mod de viață adaptat la condițiile de mediu în care trăim, care presupune alternanța lumină și întuneric, căldură și frig, schimbări ale anotimpurilor, cu cât ne organizăm mai mult viața într-un mediu artificial, rupt de natură, cu atât este mai importantă și mai necesară suplimentarea ‒ care însă nu va fi niciodată la fel de eficientă ca modul firesc de viață, integrat ciclurilor naturale.

„După ce mi-am finalizat studiile de medicină”, povestește într-un interviu[1] medicul german Alexander Wunsch ‒ doctor în medicină, specializat în medicină holistică și fototerapie – „am fost foarte dezamăgit să constat că, în terapie, totul se învârte în jurul farmaceuticii. Eu însă căutam un mod fiziologic, cât mai natural, de refacere a corpului uman”. Așadar, „mai întâi am încercat să mă uit în natură și să înțeleg ce se întâmplă acolo, și apoi am vrut să văd dacă are sens să reproduc ceea ce am constatat în natură, sau se impune o altă soluție. De altfel, cu cât te sincronizezi mai bine cu condițiile de mediu, cu atât organismul tău va fi capabil să salveze mai multă energie. Astfel, vei funcționa la un nivel optim de energie ‒ și aceasta este chintesența întregii problematici a ciclului circadian (zi-noapte) și a cronobiologiei” (domeniu al biologiei care studiază ritmurile biologice determinate de ciclul solar).

Trebuie însă să fii pregătit pentru a răspunde acestei acțiuni a mediului înconjurător, susține el, „fapt esențial pentru orice formă de viață. Astfel, dacă o plantă, sau o bacterie, sau o simplă celulă nu este pregătită pentru a primi lumina care urmează să apară peste o oră, metabolismul acelei celule rămâne în urmă. În felul acesta, apare o modificare de reacție, ce rezultă din incapacitatea de adaptare la ritmurile temporale ale mediului. Și a întârzia este totdeauna ceva negativ”. 

Ceasul interior 

„De exemplu, dacă ai întârziat la gară și alergi gâfâind ca să prinzi trenul”, continuă Wunsch, „vei avea nevoie de mult mai multă energie ca să-l prinzi, decât dacă ai fi plecat din timp. Atunci când întârzii, consumurile tale de energie sunt excesiv de mari, pentru că, în loc să stai confortabil pe locul tău, așteptând să plece trenul, alergi disperat să te urci în ultima clipă. Revenind la plantă, dacă ea știe de la ceasul ei interior că soarele va răsări într-o oră, i se modifică și metabolismul, pentru că acest flux de energie care alternează continuu impune plantelor și celorlalte ființe vii să reacționeze automat la alternanța caracteristicilor ambientale.

De pildă, vorbind despre temperatură, avem temperaturi mult mai ridicate în timpul zilei, când soarele strălucește, în vreme ce în timpul nopții există o lipsă de căldură. Astfel, organismul va face eforturi să se răcească în timpul zilei, iar în timpul nopții, să se încălzească. Și acest lucru este valabil pentru toate celelalte procese din metabolismul nostru. Suntem activi în timpul zilei și ne refacem în timpul nopții. Mâncăm în timpul zilei și digerăm în timpul nopții. Trăim sub influența stresului în timpul zilei, iar în timpul nopții inhibăm hormonii stresului, pentru a lăsa celulele imune să acționeze. Astfel, totul în viață poate fi comparat cu un pendul ‒ care este o bună reprezentare pentru orice parametru din metabolismul nostru: mâncare-digerare, mișcare-repaus etc. Și puteți constata acest lucru la toți hormonii, la toate aspectele vieții ‒ toate sunt supuse acestui principiu de bază: alternarea luminii cu întunericul, a activității cu repausul etc. Îndată însă ce te sustragi acestui ritm, îndată ce te-ai desincronizat, organismul tău va pierde extrem de multă energie”.

Sursa noastră primordială de energie este soarele, care „provoacă un flux și o distribuție a energiei atribuită faptului că Pământul se învârte în jurul axei sale, această rotație creând ciclul zi-noapte”, continuă Wunsch. „Toți ar trebui să fim conștienți de faptul că, dacă soarele nu ar mai străluci, nimic nu ar mai avea viață în 2-3 zile pe această planetă. Când mâncăm, mâncăm lumină transformată ‒ și acest fapt poate fi demonstrat științific. Cred că, deși nu suntem capabili să estimăm influența luminii asupra sistemului nostru biologic, ca întreg, aceasta începe de la nivelul unei simple celule și ajunge la nivelul conștiinței, la funcțiile noastre mentale”.

Potrivit Dr. Wunsch, corpul omenesc este adaptat la condițiile de lumină ale mediului: lumină naturală mai puternică, nefiltrată, în timpul zilei; lumină slabă seara; urmată de întuneric. Însă ritmul de viață modern a dus la inversarea acestor condiții naturale, ajungându-se la o lumină naturală scăzută în timpul zilei și o lumină artificială în exces seara și noaptea. În trecut, oamenii lucrau afară, erau expuși direct luminii solare; în prezent însă, cei mai mulți dintre noi ne petrecem timpul la birou, în mașină și acasă, având foarte puțin contact cu razele soarelui.

De pildă, într-un studiu despre expunerea la radiația ultravioletă și nivelul de Vitamina D[2], cercetătorul Ola Engelsen de la Norwegian Institut for Air Researchconstată că există o tendință drastică de reducere a timpului petrecut în aer liber, „fie datorită condițiilor de lucru, fie a preferințelor de petrecere a timpului liber. De pildă, copiii din Statele Unite petrec afară, în medie, doar o jumătate de oră la sfârșitul săptămânii, și numai câteva minute în restul zilelor”. 

Soarele, marele doctor 

Puterea tămăduitoare a luminii solare și întrebuințarea ei în tratamentul medical își are rădăcinile în Antichitate, helioterapia fiind una dintre cele mai vechi metode de vindecare, folosită de mii de ani în lupta împotriva bolilor și în întărirea imunității. De asemenea, razele soarelui erau folosite pentru sterilizare și uscarea alimentelor, precum și pentru activarea fotochimică a preparatelor farmaceutice.

 În anul 450 î.Hr., marele istoric Herodot descria folosirea așa-numitelor solarium ‒ niște spații de tratament bazat pe lumina soarelui, spunând că „expunerea la soare este foarte recomandată celor ce au nevoie să-și refacă sănătatea”. Hipocrate (460–370 î.Hr.), „părintele medicinei”, insista pe importanța luminii, ca și a căldurii emanate de lumină pentru întărirea structurii osoase, precum și pentru tratarea a numeroase boli, incluzând rahitismul, obezitatea și diferite tulburări metabolice. Pentru greci, legătura dintre lumină și sănătate era evidentă: Asclepius, Zeul medicinei și al vindecării, era fiul lui Apollo, Zeul soarelui. Iar romanii, succesorii culturali ai grecilor, au preluat această abordare medicală. Astfel, codul lor civil avea prevederi legate de „dreptul la lumină”, care garanta cetățenilor accesul la lumina soarelui în casele lor, construcții care în mod frecvent cuprindeau și un solarium. Unul dintre cei mai mari medici ai secolului II d.Hr., Soranus din Efes, un grec care practica la Roma, recomanda expunerea nou-născuților icterizați la soare, preconizând astfel tratamentele moderne de icter neonatal care folosesc lumina albastră[3].De asemenea, anticii practicau băile de soare pentru întărirea „mușchilor slabi și flasci” și pentru antrenarea gladiatorilor, după cum consemnează medicul grec Antyllus în secolul II d.Hr.

În epoca modernă, mai ales în prima parte a secolului XX, helioterapia era larg folosită atât în Europa, cât și în America de Nord, mai ales în tratamentul tuberculozei cutanate, pentru care Niels Finsen a primit Premiul Nobel pentru Medicină în 1903. Cea mai mare parte a cercetării sale a avut loc înainte de descoperirea Vitaminei D și a sintezei acesteia în piele prin radiația ultravioletă, care a fost principalul factor de recuperare din boala semnalată în urmă cu un secol[4]. În plus, în pandemia de gripă spaniolă (H1N1) din 1918-1919, a fost folosită helioterapia în spitale amenajate în aer liber (Boston, Massachusetts), unde combinația de aer proaspăt, lumină solară și standarde ridicate de igienă a redus substanțial atât decesele în rândul pacienților, cât și infecțiile în rândul personalului medical[5]. Odată însă cu descoperirea antibioticelor, a debutat în forță „era medicamentelor”, iar helioterapia a căzut în desuetudine, fiind astăzi aproape uitată. Un avantaj major al antibioticelor este evitarea spitalizării prelungite, dar aceasta este o chestiune doar de eficiență, nu și de eficacitate terapeutică. 

Soarele și cancerul de piele 

Mai recent, helioterapia nu este doar ignorată, ci chiar evitată. Iată ce constată un grup de cercetători, între care și Alexander Wunsch, într-un studiu despre rolul luminii solare și al Vitaminei D pentru sănătatea publică, dat publicității în 2015[6]: „Agenția Internațională pentru Cercetarea în Cancer a Organizației Mondiale a Sănătății (WHO), recomandă evitarea activităților în aer liber la miezul zilei și purtarea unei vestimentații care să acopere întregul corp, precum și folosirea zilnică de creme pentru protecția solară pe zonele de piele expuse frecvent. Mai mult, Societatea Americană pentru Cancer susține că trebuie să ne asigurăm că pielea este acoperită de haine sau substanțe de protecție solară și să evităm expunerea în intervalul 10.00-16.00. Deși toate aceste recomandări sunt concentrate pe reducerea riscului de cancer de piele, fiind în același timp însoțite de recunoașterea importanței Vitaminei D pentru sănătate, ele insistă pe evitarea soarelui exact în intervalele de timp când Vitamina D poate fi sintetizată în piele, anume între 10.00 și15.00, și sugerează că tot necesarul de Vitamina D ar putea fi obținut din alimentație și suplimente”.

Aceste recomandări, arată cercetătorii mai sus-amintiți, „neglijează faptul că avem o lungă cultură a valorificării soarelui și a radiației ultraviolete în scopuri terapeutice. Mai mult, neglijează faptul că ne-am adaptat fiziologic pentru a ne proteja pielea de soare, precum și faptul că expunerea crescută la soare, adaptată în funcție de latitudine, a fost asociată cu prevenirea diferitelor tipuri de cancer, a diabetului de tip 1, a sclerozei multiple și a altor boli”, între care bolile autoimune[7], hipertensiunea[8]și Influenza[9].

De altfel, un studiu[10]realizat pe populația orașului Seattle, unde rata îmbolnăvirilor de melanom este foarte ridicată, demonstrează că tocmai neexpunerea la soare, favorizată și de climă, și folosirea excesivă a cremelor de protecție cu filtre chimice sunt cauza îmbolnăvirilor. Dr. Wunsch recomandă folosirea cremelor protectoare bazate pe minerale sau a uleiurilor naturale, așa cum se practica încă din Antichitate. „Ați fi în stare să mâncați crema de protecție? Atunci de ce v-o puneți pe piele? Pielea absoarbe tot ce pui pe ea ca și cum ar înghiți”, spune Clare Badrick, specialistă în osteopatie și naturopatie[11].

Astfel, spectrul solar complet este esențial pentru o sănătate optimă. Oamenii sunt adaptați fiziologic să producă Vitamina D ca răspuns la expunerea la soare, mai ales la radiația ultravioletă B, în timp ce alte zone ale spectrului solar oferă alte beneficii. O parte a necesarului de Vitamina D provine din dietă, iar, mai recent, din suplimente, dar nu trebuie să ignorăm capacitatea naturală a propriului nostru corp de a o produce.

(va urma)

Ana Gheorghiu