Neuropatia determinată de chimioterapie poate dura ani de zile de la încetarea tratamentului
în 23.10.2017Un studiu realizat în Statele Unite arată că pacienții diagnosticați cu faze incipiente de cancer de sân, și care urmează un tratament cu chimioterapice, pot suferi simptome de neuropatie periferică chiar și la câțiva ani după încetarea tratamentului, calitatea vieții fiind puternic afectată.
Echipa de cercetători a analizat datele obținute de la peste 1500 de femei care urmaseră diferite forme de tratament chimioterapic, în cadrul unui trial clinic randomizat.
Ei au observat că persoanele cărora li se administra doxorubicină și docetaxel sau doxorubicină, ciclofosfamide și docetaxel, aveau un risc de două ori mai mare de apariție a neuropatiei periferice cronice, comparativ cu pacientele cărora li se administrau doar doze de docetaxel.
Studiul, publicat în Journal of the National Cancer Institute, a fost condus de dr. P. Ganz, directorul Centrului oncologic de cercetare și prevenție din cadrul Universității California, Los Angeles.
Autorii notează că, la ora actuală, nu există un tratament eficient împotriva neuropatiei, soluția ideală fiind cea a evitării administrării de chimioterapice atunci când beneficiile acestora sunt minime.
Mai mult, chimioterapia ar trebui evitată și în cazul pacienților cu risc ridicat de apariție a neuropatiei. În orice caz, pacienții trebuie informați cu privire la riscul apariției simptomelor persistente.
Aceiași echipă de cercetători a realizat și o revizuire a literaturii de specialitate cu privire la incidența și prevalența neuropatiei periferice la femeilor care urmau tratamente cu antracicline, taxani și ciclofosfamide, analizând datele publicate în perioada 1990 – 2016, din 60 de articole. Analiza a arătat că între 11% și 80% din pacienți suferă de neuropatie periferică la 1 – 3 ani după tratament.
În cadrul trialului clinic randomizat analizat de aceeiasi cercetători, National Surgical Adjuvant Breast, Bowel Project Protocol B-30, pacientele urmau un protocol de tratament cu doxorubicină și, în funcție de pacient, docetaxel sau ciclofosfamide.
Din cele 5351 paciente, după 2 ani de zile, au fost disponibile informații pentru 1512 dintre acestea. Din 1512 paciente, 41,9% au raportat simptome ale neuropatiei periferice, cu 10,3% raportând simptome severe. Factorii asociați cu severitatea neuropatiei au fost vârsta pacientului, indicele de masă corporală (IMC), statusul menopauzal, chimioterapicele administrate, prezența simptomelor neuropatiei la începerea tratamentului, tipul de intervenție chirurgicală suferit și eventuala radioterapie administrată.
Prezența simptomelor de neuropatie la începutul tratamentului a fost asociată cu o creștere semnificativă a riscului cronicizării afecțiunii. Vârsta de peste 50 de ani, masetectomia și valoarea IMC mai mare de 25 kg/m2 au fost asociate cu un risc crescut al apariției neuropatiei cronice.Bibliografie
Rivera DR et al. Journal of the National Cancer Institute 2018 (In progress):110(2). Bandos H et al. Journal of the National Cancer Institute 2018 (In progress):110(2).