Epidemiologul John Ioannidis despre măsurile restrictive bazate pe modelele matematice SIR în pandemie

În decembrie 2020, cunoscutul Prof. John P.A. Ioannidis [1] a publicat două studii [2] realizate în colaborare cu două echipe de specialiști în medicină și statistică din Statele Unite și Australia, în care evaluează cât de eficiente au fost intervențiile non-farmaceutice în pandemie. Aceste măsuri (obligativitatea distanțării sociale, restricții de călătorie, autoizolare, interzicerea evenimentelor publice, închiderea școlilor și chiar carantina totală) au fost pârghiile principale ale factorilor de decizie în gestionarea crizei, urmărind reducerea infectărilor prin scăderea contactului dintre oameni. Miza celor două studii a fost să răspundă la o întrebare care ne frământă astăzi pe toți: Chiar sunt necesare măsurile restrictive în eradicarea pandemiei?[3] Cele două cercetări demonstrează că modelele matematice de prognoză au dat erori grave, iar „intervențiile non-farmaceutice” stricte nu și-au dovedit eficiența, ci mai degrabă au provocat prejudicii grave pe termen lung

Primul studiu, cu titlul „Efectele non-farmaceutice în COVID-19: Un basm în trei modele” [4], publicat pe 10 decembrie 2020, analizează cele trei modele matematice SIR de prognoză a infectării cu COVID-19. Dintre acestea, primele două au fost concepute de Colegiul Imperial din Londra (Imperial College of London) și au avut un rol determinant în gestionarea pandemiei la nivel global. Fiecare model matematic folosește o altă ecuație și alți factori pentru a anticipa rata infectărilor și evoluția epidemiei, având o interpretare diferită a datelor reale. Astfel, primul model de prognoză (Modelul 1) nu ia în calcul mobilitatea populației în determinarea numărului de infectări, în timp ce al doilea (Modelul 2) introduce în ecuație doar mobilitatea populației. Cât despre cel de-al treilea model (Modelul 3), are în vedere o combinație de măsuri restrictive, incluzând mobilitatea populației.

Legat de evaluarea măsurilor restrictive (intervenții non-farmaceutice), fiecare model are o altă abordare. Astfel, potrivit Modelului 1, măsurile de carantină sunt cele mai eficiente, în timp ce, potrivit Modelului 2, aceleași măsuri și-au dovedit un beneficiu redus sau nul. În logica Modelului 3, simpla interzicere a evenimentelor publice este considerată benefică, în timp ce carantina nu are un impact relevant. Pe baza metodei de secvențiere bayesienă, Modelul 2 a fost mai bine susținut de datele reale decât Modelele 1 și 3, pentru ambele orizonturi de timp analizate (până pe 5 mai 2020, respectiv până pe 12 iulie 2020).

În principal, echipa lui Ioannidis a dorit să verifice afirmațiile lui Flaxman și colab. dintr-un articol publicat în prestigioasa publicație Nature [5], potrivit cărora Modelul 1, care a justificat politicile de carantină, ar fi condus la evitarea unui număr impresionant de decese. Astfel, după Flaxman și colab., carantina totală ar fi redus cu 80% numărul de infectări, evitându-se astfel 3,1 milioane de decese în 11 țări europene.

Studiul Profesorului Ioannidis și colab. demonstrează că efectele intervențiilor non-farmaceutice s-au dovedit ineficiente în planul realității, oricât de promițătoare s-au anunțat prognozele pe care s-au bazat. De altfel, rezultatele acestor prognoze depind de specificațiile modelului statistic, de ipotezele și datele utilizate în ecuațiile modelelor respective, prin urmare da erori majore. Acesta este motivul pentru care s-au obținut inferențe foarte diferite cât privește eficacitatea măsurilor de carantină de a diminua valul epidemic și numărul deceselor.

Al doilea studiu („Evaluarea efectelor măsurilor obligatorii de izolare la domiciliu și de închidere a afacerilor în răspândirea COVID-19”)[6], realizat de Profesorul Ioannidis în colaborare cu o echipă de cercetători în medicină și statistică de la Universitatea Stanford, analizează aceleași intervenții non-farmaceutice, comparând efectele măsurilor mai restrictive cu efectele măsurilor mai puțin restrictive asupra ratei infectărilor. Potrivit studiului, nu există dovezi concludente că măsurile mai restrictive au contribuit substanțial la diminuarea curbei infectărilor în Anglia, Franța, Germania, Iran, Italia, Țările de Jos, Spania sau Statele Unite la începutul anului 2020. Autorii studiului nu contestă un anume rol al acestor măsuri în prevenirea și diminuarea infectării, dar nici nu pot constata un beneficiu suplimentar al măsurilor mai restrictive (izolarea la domiciliu, oprirea activităților comerciale și a vieții publice), în comparație cu regimul măsurilor mai puțin restrictive.

Ioannidis și colab. subliniază că este necesară o viziune cuprinzătoare, care să pună în balanță beneficiile și prejudiciile pe termen lung și pe ansamblul populației. Astfel, unele măsuri, cum ar fi evitarea adunărilor publice, pot funcționa; altele însă, nu, ci, dimpotrivă, pot chiar amplifica numărul de decese. De exemplu, închiderea școlilor poate crește riscul ca rudele vulnerabile să fie infectate de către copii, care sunt mai expuși contactului cu diferite virusuri, devenind astfel purtători.

Pe de altă parte, carantina a adus multiple „pierderi colaterale”, în primul rând,  proasta funcționare a sistemului de sănătate, concentrat aproape exclusiv pe combaterea Coronavirusului și ignorând tratarea corectă a altor afecțiuni. Măsurile non-farmaceutice mai restrictive, care au limitat mobilitatea populației și accesul pacienților care nu sufereau de COVID la serviciile de sănătate, au periclitat buna funcționare a mii de spitale. Astfel, în condiții de carantină, mulți pacienți cu afecțiuni acute tratabile au evitat să solicite îngrijiri medicale, așa că s-a ajuns la agravarea bolilor și chiar la decese nejustificate în condiții normale. De asemenea, carantina impusă în timpul activității virale ridicate a obligat persoanele infectante să petreacă mai mult timp cu rudele vulnerabile în spații strâmte. Mai mult, cei din medii defavorizate economic și lucrătorii esențiali au fost supuși unor riscuri mai mari, căminele au devenit focare de infecții, câtă vreme cetățenii bogați și sănătoși au stat acasă, fără a se expune riscurilor. Un alt aspect este stresul pe care îl induce starea de carantină, amplificat și de mass-media, și care poate afecta răspunsurile noastre imune la infecțiile respiratorii.

În plus, carantina prelungită agravează criza economică, provocând șomaj în masă, iar șomerii își pot pierde accesul la serviciile de sănătate. Populații întregi pot fi martore la scăderea calității vieții și a sănătății mintale. De pildă, în Statele Unite, vânzările de arme au crescut brusc de la începutul carantinei, cu consecințe imprevizibile. Populațiile defavorizate sunt afectate cel mai mult. Deja numărul celor care suferă de subnutriție la nivel mondial datorită crizei economice declanșate de pandemie a depășit un miliard. Riscul sinuciderilor a crescut, ca și violența domestică și abuzurile asupra copiilor. Dezintegrarea societății se agravează, cu consecințe haotice, cum ar fi revoltele și războaiele.

Concluzia este că prognozele modelelor matematice asupra evoluției pandemiei, pe baza cărora s-au impus restricțiile, nu au fost confirmate de datele reale. Ioannidis și colab. nu contestă un anume rol al acestor intervenții în protejarea sănătății publice, dar nici nu găsesc un beneficiu semnificativ al măsurilor mai restrictive (izolarea la domiciliu și blocarea activităților economice și a manifestărilor publice) în eradicarea pandemiei, care să justifice prejudiciile majore în foarte multe alte domenii ale vieții sociale.

[1] Stanford Prevention Research Center, Department of Medicine, Stanford University, USA; Department of Epidemiology and Population Health, Stanford University, USA; 6Department of Biomedical Data Sciences, Stanford University, USA; Department of Statistics, Stanford University, USA; Meta-Research Innovation Center at Stanford (METRICS), Stanford University, USA.

[2] https://www.medrxiv.org/content/10.1101/2020.07.22.20160341v3, https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1111/eci.13484

[3] https://www.bmj.com/content/369/bmj.m1924

[4] https://www.medrxiv.org/content/10.1101/2020.07.22.20160341v3

[5] https://www.nature.com/articles/s41586-020-2405-7